Întrebări și răspunsuri despre: intuiție și ascultare, lene, frică…
21 iulie 2024
Cum ajută rugăciunea pe metanier pe cei adormiți – p. Nikon Aghioritul
22 iulie 2024
Urmăriți un material cu totul extraordinar, cu artistul grafic Laurențiu Zloteanu, în care acesta ne vorbește despre modul în care a devenit dependent de droguri, despre cum a ieșit din adicție și despre rolul artei în acest proces.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu…. de fapt, mai bine să-l lăsăm pe el să se prezinte. Este un artist. Cum te cheamă?
Laurențiu Zloteanu: Numele meu este Laurențiu Zloteanu.
Părintele Teologos: Ce artist ești?
Laurențiu Zloteanu: Formal, sunt artist interdisciplinar….voiam să zic nedisciplinar, dar așa mi-am creat un curent propriu care se cheamă artist ignorant. Da…
Părintele Teologos: Ce înseamnă artist ignorant și cred că este aici puțin și ceva din nedisciplinar?
Laurențiu Zloteanu: Da, corect. Ignorant în măsura în care nu respect formele instituționale ale artei; eu am dobândită acest instrument de exprimare artistică prin prisma unor traume pe care le-am avut și nerespectând canoanele specifice artei instituționalizate a trebuit să mă orientez singur pe drumul acesta.
Ignorant mai are și o formă de un soi de autocritică, dar cu iubire pentru că e foarte ușor să acuzi și să privesc în afara mea și să judec, dar e foarte greu să schimb ceea ce e în afara mea și atunci ignoranța cumva vine cu un soi de acceptare a propriei mele condiții că nu știu mai nimic și că nu dețin adevărul absolut. Atunci trebuie să mă confesez lumii că acesta sunt, orice aș zice nu este adevărul absolut. Chiar și ceea ce exprim prin lucrările mele nu este adevărul absolut, adică este o acolo o formă de ignoranță chiar dacă pentru mine arta în sine are un efect terapeutic extraordinar.
Părintele Teologos: Da… Mă gândea la Socrate în timp ce vorbeai pentru că Socrate spunea „știu că nu știu nimic”. Sfântul Apostol Pavel la fel spune: cel care știe și crede că știe nu știe cum trebuie să știe. Deci este caracteristic pentru pentru ortodoxie, de fapt, conștiința limitărilor noastre. M-am uitat puțin peste tablourile tale deși am văzut că pe de o parte, da într-adevăr sunt ignorante, pe de altă parte, totuși se vede o dinamică, o libertate… De unde vine treaba asta? Și o încadrare totuși în artă adică nu ne referim aici că da, sigur, iau eu ghiveciul ăsta și spun că este artă. Nu.
Pocăința spre Muntele Athos
Laurențiu Zloteanu: În primul rând e foarte multă disciplină în privința chestiei ăsteia. Eu la 21 de ani am renunțat la consumul de droguri… O să fac o scurtă o paranteză dacă îmi permiteți.
Părintele Teologos: Sigur.
Laurențiu Zloteanu: Pe drum spre Muntele Athos de două ori m-a cuprins un sentiment de…. m-au bușit lacrimile, vă dau cuvântul onoare.
Părintele Teologos: Te cred.
Laurențiu Zloteanu: M-au bușit lacrimile pentru că am simțit că am făcut foarte mult rău lumii și că simt nevoia de iertare, că am nevoie de iertare. Credeam că rezolvasem lucrul ăsta prin prisma terapiei, prin prisma anilor de curățenie și…
Părintele Teologos: Iertarea vine prin lacrimile respective. Au venit de la Maica Domnului care este stăpâna acestui loc.
Laurențiu Zloteanu: Da, vedeți dumneavoastră, acum 12 ani căutam în gunoaie să mănânc și acuma sunt aici și e copleșitor pentru că unde m-a purtat viața din momentul în care am ridicat mâinile către cer și am zis „Doamne, Te rog ajută-mă că eu nu pot!” De atunci viața m-a purtat prin niște locuri complet neobișnuite pentru mine.
Părintele Teologos: Așa este. Nu te așteptai.
Ajutorul lui Dumnezeu
Laurențiu Zloteanu: Da. Și atunci ce procesul artistic a fost o primă șansă de la Dumnezeu, cred, de a mă reabilita, de a îmi găsi o identitate pentru că am contactat un specialist specializat în adicții cu care să lucrez și am reușit să plătesc vreo două ședințe de terapie. Pe vremea respectivă era scumpă terapia, astăzi este și mai scumpă, dar există și resurse în momentul de față, poate fi decontată de statul român dacă nu integral, parțial. Trebuie specificat asta pentru că mulți oameni nu știu că pot beneficia de…
Părintele Teologos: A, deci se poate deconta de către stat.
Laurențiu Zloteanu: Da. Dacă ai asigurare medicală și card de sănătate cu siguranță, da. Dar atunci am vrut să renunț la terapie pe motivul că nu-mi puteam permite să plătesc și terapeutul a avut atunci intuiția sa în care mi-a zis „ce ar fi să faci câte un desen pentru fiecare ședință, ca o umbră a unui lucru care a rămas cu tine din ședința anterioară”. Și timp de patru ani am făcut lucrul ăsta.
Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!
Deschiderea spre artă
Laurențiu Zloteanu: Eu nici nu știam ce este cuvântul artă. Nu știam a vorbi românește. Știam foarte mult din limbajul străzii. Știam foarte mult din zona aceasta… Nici nu știam că există magazine specializate cu pensule și astea… Eu mergeam într-un hipermarket de unde înainte furam parfumuri de acolo, dar vedeam raionul de papetărie pe care pe lângă care treceam întotdeauna. Deci am început dintr-o zonă foarte primitivă, cu recomandarea terapeutului. Că l-am întrebat „dar ce să desenez? Cum adică să desenez?” Era absurd pentru mine la momentul respectiv și mi-a zis foarte simplu…
Să vedeți aici inspirație! Mi-a zis „ce-ar fi să desenezi niște fulgi de nea?!” Și am luat realmente, am luat un liner, un o cariocă cu vârf subțire și am început să fac niște fulgi de nea în detaliu și cumva de acolo progresul a fost datorat disciplinei, indiferent ce s-a întâmplat în viața mea, indiferent ce am trăit – despărțiri, suferințe, necazuri, boală, bucurii, împliniri și așa mai departe. Nu am încetat niciodată să fac asta indiferent cât de obosit am fost, indiferent cât de terminat din anumite puncte de vedere. Am continuat să fac asta și asta a devenit pentru mine cumva rugăciune, meditație?…
Părintele Teologos: Rugăciune, da. Forța care te împinge înainte către perfecțiune, către Dumnezeu.
Dedicarea ca formă de terapie
Laurențiu Zloteanu: Da, pentru că e foarte important de reținut asta în cazul meu cel puțin. Ceea ce exprim eu acuma nu-i un adevăr universal, este experiența unui singur om, a unui om oarecare din 8 miliarde de oameni. Deci nu țin cu dinții de absolut nimic.
Am descoperit că în timpul actului nu mai contează cine sunt, ce fac, ce s-a întâmplat acum cinci minute, cine mi-a făcut supărări, pe cine am supărat. Contează momentul.
Părintele Teologos: Așa este. Te transpui în momentul respectiv.
Laurențiu Zloteanu: Fix în momentul respectiv. Și nu am distragere din nicio direcție și asta asta de fapt e înălțător.
Părintele Teologos: Curățitor, da.
Laurențiu Zloteanu: Curăță, exact. Nu m-am gândit niciodată, dar de fapt în momentul ăla are locul curățire mentală cel puțin, care ulterior degeaba mă curăț eu mental dacă ulterior nu pun și în acțiune prin intermediul curățirii.
Părintele Teologos: Așa este. Este o desprindere de lume. Spunea Tarkovski că arta este o formă de rugăciune și iată că tu trăiești asta. Și asta este ajutată și este împlinită de rugăciune și rugăciunea ajută la rândul ei arta. Cum ai ajuns la droguri?
Poveste de viață
Laurențiu Zloteanu: M-am gândit un pic cum ar fi să exprim asta pentru că am exprimat-o în mai multe locuri sub diferite forme în funcție de cadru. Aș vrea, de exemplu, să avem în momentul ăsta o tablă și să luăm, de exemplu, faptul că m-am trezit într-o creșă de stat, un internat… Faptul că am trăit primii șase ani de viață într-o familie foster unde abuzurile fizice, mentale, emoționale au fost un prag pe care nici astăzi nu-l pot înțelege. De exemplu, unul dintre fiii de acolo îmi făcea răni în coate, mă târa pe covor și îmi punea sare pe răni, de exemplu. Sau mi se dădea cu ardei iute pe față sau eram pusă stau cu orele pe preșulețul din fața ușii. Sau auzeam în continuu „o să ajungi ca taică-tu, un alcoolic!”. Și multe altele….
Aș vrea să iau toate relele astea să le pun pe tablă, să le șterg cu buretele și să îmi amintesc de Laurențiu care la 18-19 ani și-a dat seama că nu mai pe controla ceea ce se întâmplă – pentru că eu când am intrat în comă alcoolică la vârsta de 11 ani eram un număr de șase, șapte copii și în rebeliunea noastră a vârstei chiulisem de la școală. Erau 40° afară, am umplut mai multe sticle cu un coniac de la una dintre colegele noastre de clasă. Dintre toți copiii doar eu am băut două pahare, le am dat peste gât, cu ou crud, nu știu unde văzusem asta sau unde auzisem asta. Trăisem până atunci într-un mediu în care spirtoasele erau la îndemână și am intrat în comă alcoolică. 11 ani, 40° afară. Nu mai consumasem în viața mea…
Și am crezut că niciodată nu voi mai face lucrul respectiv, dar din păcate lucrurile acasă nu au fost neapărat…. pentru că ulterior am…. să zic între ghilimele „am fost recuperat” de familie. Și aș vrea să trec și asta pe tablă și tot la fel s-o șterg cu buretele. A șterge cu buretele, pentru mine înseamnă iertare. Dar nu a însemnat la început cel puțin când am hotărât că nu se mai poate a durat trei ani. 18 ani, mi-am dat seama că nu se mai poate că îmi sap încontinuu groapa singur. Dar a durat trei ani ca să pot realmente să iau o decizie concretă.
Pentru că în fața mea s-au așternut două drumuri un drum în care căutam încontinuu bani de droguri și droguri… și aveam suferință fizică, psihică, emoțională, spirituală continuă și un drum în care aveam aceeași suferință, dar nu mai alergam după bani și droguri. Și am ales cu ajutorul lui Dostoievski cu „Crimă și pedeapsă – pentru că vă spun imediat – am ales al doilea drum și cartea aceasta – de ce fac referire la ea pentru că finalul ei mi s-a părut…
Părintele Teologos: Fenomenal….
Laurențiu Zloteanu: Fenomenal pentru momentul în care mă regăseam eu, pentru că atunci 4 zile ca să depășesc momentele critice – că sevrajul la mine a fost undeva între câteva luni bune, aproape un an, pentru că corpul meu de la o vârstă atât de fragedă – eu am consumat droguri și respectiv, alcool care este tot drog pentru mine…
Părintele Teologos: Sigur, evident.
Dependența de droguri
Laurențiu Zloteanu: Eu am consumat 11 ani zi de zi, zi de zi adică nu a fost zi în care să nu opresc o substanță sau alta. Înlocuiam o substanță cu alta. Cum am mai spus un alt loc, consumam pentru a trăi și trăiam pentru consum. Asta era viața mea.
Părintele Teologos: Și cred că nu-ți era rău dacă opreai acest consum?
Laurențiu Zloteanu: Îmi este îmi era rău, dar drogurile nu mai aveau puterea asupra mea.
Părintele Teologos: A, da, da, da, sigur.
Laurențiu Zloteanu: Am ajuns în punctul în care drogurile nu mai aveau putere.
Părintele Teologos: Deci efectul lor era tocit și de fapt făceau parte din cotidianul tău.
Laurențiu Zloteanu: Făceau parte din cotidianul meu, dar nici nu mai aveau efectul dorit.
Părintele Teologos: Da, păi, asta zic, era tocit…
Laurențiu Zloteanu: Pentru că unul dintre motivele pentru care am putut să fac asta era… se vorbește foarte mult de anturaj când vine vorba de droguri și părinții sunt destul de îngrijorați sau profesorii sau directorii de școli, licee și așa mai departe, cel puțin în România e un fenomen pe care poate putem să-l discutăm succint.
Părintele Teologos: Sigur.
Laurențiu Zloteanu: Se vorbește foarte mult despre ideea de anturaj. Anturajele se pot crea și în funcție de pasiuni comune. Adică poate fi muzica, poate fi filmul, poate fi șahul, poate fi cititul, pot fi călătoriile, poate fi venitul pe Muntele Athos – adică se strânge un grup cu principii și valori comune și întreprinde anumite acțiuni. Ei, bine, și aici e un fel de anturaj. Anturajul la noi se crea, bineînțeles, pe vremea mea, s-a creat prin prisma relațiilor pe care le aveam acasă cu adulții de referință, să zic, că nu toată lumea avea părinții reali în viața lor. Și atunci da, cumva suferința ne adusese laolaltă și creasem un soi de familie.
Părintele Teologos: V-ați unit pe tema pe evitării, pentru că toți aveați o mare suferință și doreați să scăpați de această suferință cumva, să vă ajutați între voi, să vă susțineți.
Laurențiu Zloteanu: Da, până într-un punct. Nu nu știi ce faci. Adică până într-un punct realmente nu știi ce faci.
Părintele Teologos: Da. Ești hăituit oarecum, să zic așa și încerci să scapi oarecum.
Încurajarea consumului de droguri în școli
Laurențiu Zloteanu: Da. Mai ales că abordarea… de exemplu și la noi se venea în școală cel puțin în școala generală și s-au făcut niște prezentări despre efectele drogurilor, dar erau… Acum retrospectiv, la 34 de ani, realizez ce efect nociv au avut acele prezentări. Și vă zic și de ce.
Părintele Teologos: De ce:
Laurențiu Zloteanu: Pentru că ți se prezentau substanțele care există pe piață și ți se prezentau efectele acelor substanțe și tu dacă auzeai… iau realmente un drog, pentru mine drogurile sunt unul și același lucru, nu contează substanța. Dar ia un drog comun: canabisul. Canabisul provoacă momente de relaxare, crește apetitul…
Părintele Teologos: Scrie asta? Asta vi se prezenta?
Laurențiu Zloteanu: Așa ni s-a prezentat și în majoritatea pliantelor create de instituțiile statului se prezintă efectele drogurilor. Acuma să fim serioși, cine nu-și dorește relaxare sau odihnă? Sau alte droguri care la petrecere te dezinhibă – e un un cuvânt folosit în aceste pliante. Și atunci degeaba au venit și ne-au prezentat: acestea sunt substanțele de pe piață, acestea sunt efectele lor. Noi nu mai eram atenți unde pot duce.
Părintele Teologos: Sigur!
Laurențiu Zloteanu: Pentru că noi am prins informația respectivă. Să ne ții trei ore într-o sală de sport să ne faci prezentarea asta ne cam plictisești, atenția noastră era destul de limitată. Se întâmplă în continuare. Ceea ce încerc să spun e că ulterior am crescut și bineînțeles că au început să dispară lucruri din casă. Bineînțeles că au început să dispară lucruri din casele prietenilor mei sau…
Părintele Teologos: Pentru bani pentru droguri, nu?
Laurențiu Zloteanu: Pentru bani pentru droguri, da Și atunci, au început și mai multe vizite la poliție decât ar trebui vreodată. Dar ceea ce aș vrea să vă spun, mi-am dorit din inimă să vă spun și să nu fie cu supărare. Eu mă rugam la Dumnezeu mereu. Dar știți pentru ce mă rugam, părinte? Să fie dealerul acasă, să fac rost de bani… Doamne, Te rog să nu mă duc la pușcărie… și Dumnezeu m-a ajutat.
Părintele Teologos: Sigur. Evident. Evident pentru că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă să fie viu. Și vezi dacă te-ai rugat, Dumnezeu te-a dus pe acolo pe poteca pe care puteai tu să mergi și te-a scos la limanul mântuirii.
Laurențiu Zloteanu: Știți cum simt? „Vrei asta, Laurențiule? Eu știu ce se întâmplă dacă tu vrei asta și primești asta. Eu îți dau asta”… dar nu era niciodată suficient, aici e marea problemă.
Părintele Teologos: Știu…
Laurențiu Zloteanu: Pentru că am crescut și am ieșit de acolo și am vrut alte lucruri și Dumnezeu a zis „Laurențiu, vrei 1000 €? Nu ți-o dau acuma, ți-o dau în șase luni. Dar am fost mulțumit oare… Nu am fost mulțumit…
Părintele Teologos: Niciodată, niciodată nimeni și nimic nu poate să împlinească pe om în afară de iubirea lui Dumnezeu. Nimeni și nimic. Asta este marea, marea dramă a…
O recomandare pentru părinți
Ce ai recomanda tinerilor?
Laurențiu Zloteanu: E foarte greu în momentul de față se recomanzi tinerilor. Tinerii, din experiența mea atât cât am contact cu tineri, în primul rând Îl caută pe Dumnezeu în diferite locuri. Serios!
Părintele Teologos: Da, da.
Laurențiu Zloteanu: Nu-L caută doar în biserică.
Părintele Teologos: Da, da, da, sunt absolut de acord.
Laurențiu Zloteanu: Îl caută prin… dar îl caută prin extaz prin hiper-excitabilitate…
Părintele Teologos: Printr-o trăire cât de intensă posibil.
Laurențiu Zloteanu: Exact, ăsta este cuvântul! Atunci cred că recomandările mele merg mai degrabă către părinții lor sau către cadrele didactice sau chiar către instituțiile avizate ale Statului. Copiii nu au nevoie să cunoască despre droguri sau să cunoască despre efectele drogurilor. Copiii au nevoie să cunoască despre ce înseamnă stima de sine. Ce înseamnă când cineva îți face rău. Pentru că și mie mi s-a făcut mult rău mereu, dar eu până la 21 de ani n-am știut că acela e rău pentru că nu știam altă alternativă. Aia era singura realitate pe care o știam, iar dacă mă asociam cu alți oameni care aveau o realitate similară cu a mea. Eu nu aveam de unde să cunosc pe ceea ce nouă ni se întâmplă este ceva rău. Și atunci cumva noi refulam lucrurile astea făcându-ne e rău și făcându nerău și făcând rău altora.
Atunci, cred că în primul rând, părinții trebuie să-și iubească copiii, dar nu ca proiecții sau extensii ale propriilor lor personalități pentru că vedeți, dumneavoastră: cărui copil nu i-ar plăcea să vină pe planeta Pământ, să fie născut, să-i zică „Hei, Laurențiu, bun venit la noi pe pământ! Vezi că avem niște reguli, o să te rugăm să le respecți, dar dacă la un moment dat vrei să adaugi ceva sau să schimbi ceva, noi suntem aici să te ajutăm!”
Eu am fost născut într-un mediu în care mi s-a spus „Laurențiu, noi avem reguli! Le-ai încălcat? Ești mort.” Și atunci cumva asta spun legat de iubire. E bine ca…
Părintele Teologos: Iubirea este terapeutică și cred că orice sistem de învățământ trebuie totuși să se bazeze pe iubire.
Laurențiu Zloteanu: Da și pe ajutarea copiilor să facă în primul rând diferența dintre bine și rău, dintre comportamente constructive și comportamente distructive. Un exemplu pe care l-ați dat înainte de a începe filmarea – e sportul de echipă. Eu am făcut baschet un an și ceva și a ajutat enorm. Asta se întâmpla înainte să am acea comă alcoolică. Dar a ajutat enorm pentru că devastat emoțional și psihologic eram oricum.
Și de-asta spun că dacă eforturile ar fi mai mult concentrate pe dezvoltarea stimei de sine a copiilor, pe încredere, în primul rând, pe capacitatea lor de a cere ajutorul, de a discerne ceea ce este bine și rău. De cele mai multe ori nici nu ai timp să vorbești despre consumul de substanțe pentru că puțini copii ajung să fie dependenți. Statistic vorbind, mulți oameni au consumat cel puțin un drog în decursul unui an. E o eu statistică la care nu pot face referire că nu mai știu exact cifrele și când a fost anul, dar este în este pe România.
Părintele Teologos: Eu știu că 100% din liceele de București au droguri, în toate liceele există.
Laurențiu Zloteanu: Vedeți dumneavoastră, aici trebuie regândită un pic definiția de drog pentru că în momentul de față sunt multe substanțe sintetizate care sunt resintetizate dacă nu la două săptămâni, lunar încât nu mai știm dacă acelea sunt droguri. Eu când am consumat, știam clar ce cumpăr, ce mi se aduce, pe ce dau banii se știa. Dacă aș fi mers la orice spital din țară intoxicat cu acea substanță, s-ar fi știut în mare care să fie ajutorul care îmi poate fi oferit. În momentul de față nu se știe ce ce se consumă.
Vedeți dumneavoastră, și legea e un pic potrivnică pentru că de fapt se împotrivește realității pentru că dacă ai un tânăr care umblă la el cu un pliculeț cu 80% șoricioaică și 20% substanță sintetizată, la laborator va ieși că acest om este demn de pușcărie. Și atunci definiția drogului care mai este?
Contexte pentru dependență
Părintele Teologos: Da… e mare problemă și eu cred că totuși, Laurențiu, cred că trebuie văzută persoana întâi de toate și cum poate fi ajutată persoana. Adică trebuie să existe o relație mult mai interpersonală, să zic și nu atât o relație legală, legalistă. Desigur că trebuie să fie și un cadrul legal, evident.
Dar cum poți să-l ajut pe tânărul respectiv? De ce s-a apucat de consumul de droguri? Oare are insecurități, are traume, este singur, are tendințe suicidare, vrea să scape de…?
Laurențiu Zloteanu: Riscați mult făcând afirmația asta.
Părintele Teologos: De ce?
Laurențiu Zloteanu: Pentru că o să vină mulți oameni care o să vă zică „și eu am fost traumatizat și pe mine m-au bătut mămica și tăticul și n-am ajuns să fac ce a făcut Laurențiu”, o să zică.
Atunci, mă reîntorc la cazul meu. Există un procent dintre cei care am consumat droguri care devenim dependenți, iar dependența… bineînțeles că substanțele sunt adictive, consumul unei substanțe pe termen lung e adictiv. Pentru mine, adicția este o alterare, e o substanță pe care o ingerezi sau o administrezi într-un alt fel care îți alterează modul de a gândi și a simți. De-asta și ecranele sunt adictive pentru că îți alterează. Mulți zic că îți modifică. Nu-ți modifică, îți alterează. Un aliment alterat e un aliment alterat, nu e modificat. Ok.
Părintele Teologos: Sigur.
Laurențiu Zloteanu: Și atunci cumva, adicția e orice substanță care modifică modul de a gândi și de a simți. Îmi alterează în mod de a gândi și a simți, îmi cer iertare.
Dar dependența în cazul meu, ea a început cu mult timp înainte ca eu să pun gura pe alcool sau să consum un alt drog, iar ea vreau-nu vreau va rămâne cu mine toată viața pentru că toată viața voi fi expus… unii ar spune ispitei, eu i-aș spune tendinței de a urma acele poteci pe care le-am bătătorit neuro-cerebral 12 ani, zi de zi.
Pentru că un lucru e simplu – e simplu să te lași. De exemplu, din respect pentru dumneavoastră și locul acesta, eu am încetat să mai fumez adică de două zile… sunt în a doua zi, să nu exagerez. Da. Nu e o mare realizare e un respectul meu față de loc. Și ușor, dar acum începe viața fără. Când voi pleca de aici va începe viața fără, iar atunci sunt obligat să iau o decizie – ori stânga ori dreapta pentru că o cale de mijloc nu prea există atunci când vine vorba de o adicție.
Dar asta voiam să spun legat de dependență, pentru că mulți dintre noi ne-am născut așa, mediul a favorizat, dar o sămânță de dependență a fost. Eu nu am de unde să știu dacă e genetic. Nu, pe mine nu mă interesează lucrurile astea că nu sunt în măsură, dar la nivel spiritual suntem oameni cu o sensibilitate și cu…. Cum să mă exprim eu?!… O tendință mai degrabă, decât o predispoziție, da, sunt cuvinte similare, cu o tendință. Adică eu am fost copilul care dacă a simțit mirosul toxic de aracet sau așa… Oare ce ce se întâmplă cu chestia asta? Chiar am eu o glumă în care spun că nu există o pastilă minune pentru a trata boala dependenței, dar eu ca dependent aș zice „dar dacă aș lua două trei ce s-ar întâmpla totuși?”.
Deci cumva asta e gândirea nocivă care ulterior se se manifestă și asta am văzut retrospectiv prin comportamentul obsesiv-compulsiv. Adică tendința era naturală de dinainte de a avea contact cu drogurile. Iarăși gândirea egocentristă că sufăr foarte mult. Mediul a întreținut asta, dar repet, am șters cu buretele, am iertat. Responsabilitatea pentru boala mea e aceeași responsabilitate pe care un diabetic o are față de boala sa pentru că diabeticul nu decide într-o zi „de mâine vreau ca pancreasul meu să fie afectat, am nevoie de insulină”. Așa nu am decis nici eu că funcțiile creierului meu în anumite zone să fii să fie deteriorate.
Familia și Biserica – medii de sprijin și de prevenție pentru consumul de droguri
Părintele Teologos: Da, cred că a fost un a fost un cumul de factori care a dus acolo; cred că aici ar ajuta foarte mult, după părerea mea, o dată, și biserica ca și terapeutică și familia – ar ajuta enorm. Cred că dacă părinții și când spun părinții – și părinții preoții, dar și părinții așa – ar aborda acest lucru în familie și le-ar spune tinerilor la ce se expun și ce-i așteaptă, cred că situația ar fi mult mai bună. Tu ce crezi?
Laurențiu Zloteanu: Cred copilul fericit e copilul care poate să spună „aseară mi s-a oferit ceva de fumat, am tras două fumuri și nu mi-a plăcut”. Și acel copil în momentul ăla să primească „îți mulțumesc că mi-ai spus și că ai avut încredere în mine; nu pot fi tot timpul cu tine; nu te poți salva din orice situație, dar când ai nevoie de ajutor sunt aici”.
Părintele Teologos: Sunt tot timpul lângă tine, de partea ta împotriva problemei și nu împotriva ta cu problemele tale.
Laurențiu Zloteanu: Da. Ăla cred că este copilul fericit. Oare Câți copii sunt în România așa azi?! Nu am de unde să știu pentru că dezastrul este maxim; este o epidemie în momentul de față, o epidemie a de consum a unor substanțe despre care nimeni nu știe nimic.
Părintele Teologos: Și mai ales, cum spuneam, cred că terapeutica este foarte discutabilă la ora asta, foarte discutabilă. Cum vezi…, că amintit la un moment dat, dincolo de terapeutica iubirii în familie și întâi de toate, în biserică pentru că de acolo vine iubirea, că ai vorbit la un moment dat terapeutica prin artă.
Percepția realistă asupra lumii și terapia prin desen
Laurențiu Zloteanu: OK. Când am oprit consumul nu aveam o percepție clară asupra lumii. Ca să dau un exemplu scurt: se întâmpla la 6:00 dimineața, cine știe de pe unde ieșeam, de prin ce hău să caut o scară de bloc sau o mașină abandonată ca să pot să dorm și vedeam oamenii în stația de mașină. Știam că merg la serviciu și priveam cu jind către ei, zicându-mi: ei au descoperit viața, ei au descoperit fericirea, oamenii aceștia sunt împliniți. Ei, bine, nu e chiar așa.
Părintele Teologos: Așa este.
Laurențiu Zloteanu: Nu e chiar așa pentru că au foarte multe supărări și au foarte multe necazuri și sunt cătrăniți cu ura în faptă și vorbă de cele mai multe ori. Și atunci, cumva, asta e doar un exemplu al unui percepții eronate pe care am avut-o asupra unei vieți normale pe cealaltă parte a străzii, când am mers pe cealaltă parte a străzii.
Desenul, terapeutica desenului…
Părintele Teologos: Da, din cauza asta am spus arta pentru că unii vor să scrie, alții să cânte, tu să desenezi….
Laurențiu Zloteanu: Da. M-a ajutat foarte mult să am o percepție concretă în primul rând asupra corpului meu pentru că ok, am avut libertatea de a desena orice ca să îmi plătesc ședința de terapie. Dar personajele mele erau hidoase la început, erau monștri, erau măști. Bineînțeles că se uitau oameni și ziceau „aoleu, seamănă cu niște măști aztece sau mexicane” sau din cultura asta care… Da, dar a durat mult timp până am putut să desenez un corp cât de cât uman, a durat mult timp până am putut să integrez anumite conținuturi pe care întâi a trebuit să le simbolizez.
Părintele Teologos: E vorba de expresia stării tale interioare, de fapt, nu?
Laurențiu Zloteanu: Da, capacitatea de simbolizare în cazul meu și am remarcat asta și în rândul consumatorilor e foarte limitată. Consumatorii – vreau să știe toată lumea – sunt niște persoane foarte realiste, nu sunt hai-hui, nu sunt hippi, nu sunt nimica. Ei lucrează cu date foarte concrete. Trebuie să facă rost de o anumită sumă de bani, trebuie să sune la un anumit număr de telefon sau la anumite numere de telefoane, trebuie să meargă la niște adrese fixe și la ore fixe.
Părintele Teologos: Sunt foarte cu pe pământ, vrei să spui?…
Laurențiu Zloteanu: Sunt foarte realiști. Da, adică lucrează cu date foarte concrete. De-asta cred că atunci când ești pierdut în boala dependenței. Eu o numesc boală pentru că chiar este o boală.
Părintele Teologos: Este boală, da.
Laurențiu Zloteanu: Ești foarte inversat în realitate. Recuperarea ei imersarea în spirit, în spiritual și cumva acuma să vorbesc concret și practic: a sta asupra unei planșe albe și avea atât de multe posibilități după atâtea… mai ales că durerea interioară e mare, adică tu te simți foarte vinovat pentru tot ce ai făcut pentru că te urai până atunci când încă te anesteziai, te ura. Dar după ce nu te mai anesteziezi ura este intensificată adică dezgustul, scârba față de propria ta personală este intensificată. Și atunci, a sta asupra unei planșe albe, a unei tăblii albe și a-ți simboliza suferința respectivă fără a avea neapărat o…, cum să zic, o disciplină în arta grafică e un proces foarte intens. Sună șa pueril…
Părintele Teologos: Eu cred că este ca și un copil care nu știe să vorbească, gângav, care vrea să se exprime.
Laurențiu Zloteanu: Da.
Părintele Teologos: Și iese un urlet până la urmă.
Laurențiu Zloteanu: Pentru că ai nevoie să simbolizezi suferința pe care o ai, ai nevoie să simbolizezi lumea lăuntrică, ai nevoie de niște semnificații proprii ție, pentru că toate bucățile astea de puzzle de fapt ajută la formarea identității mele, dar puzzle-ul ăsta este într-o continuă schimbare. Important pentru mine e ce am în centrul pentru că centrul nu trebuie schimbat niciodată cu oricine aș împărți că fiecare are câte un puzzle și cu oricine aș împărți o relație… Eu am încercat relațiile cu persoanele de sex opus. Am încercat mereu să modific centrul, nu să modific pe alocuri pentru că pe alocuri e slujba, pe alocuri sunt prietenii, pe alocuri sunt ocupațiile de zi cu zi, care ele se schimbă. Eu nu pot schimba centrul.
Centrul meu… Eu dacă nu pun recuperarea mea pe primul loc și recuperarea pentru mine astăzi în principiu înseamnă, sunt trei lucruri de bază: înseamnă în primul rând rugăciune – trebuie să mă predau în fiecare dimineață bunului Dumnezeu și seara trebuie neapărat să mă rog, să-I mulțumesc lui Dumnezeu că am supraviețuit. Să nu mai zic că sunt situații încordate și chiar mă rog pentru asta pentru că chiar am nevoie să-I spun Dumnezeu „Doamne, eu sunt aici, eu fac tot ce pot, ce se întâmplă cu ce fac, asta este, ajută-mă să accept că s-ar putea să iasă bine, s-ar putea să iasă…” Eu nu mai pot judeca, iar asta e un alt lucru pe care arta mi l-a oferit că nu am mult timp și în continuare am chestia asta – nu caut să mai judec lucrurile ca fiind bune sau rele pentru că nu știu lucrul ăla bun sau rău la ce va conduce în următoarea săptămână, lună și așa mai departe.
Sentimentul de a fi util în societate
Și alt lucru pe care practic îl fac e să fie un membru productiv pentru societate. E foarte important.
Părintele Teologos: Foarte important să fii relevant și să te simți util pentru ceilalți.
Laurențiu Zloteanu: Da, să slujești.
Părintele Teologos: Să slujești.
Laurențiu Zloteanu: Să slujești, da. Într-un program de recuperare pe care m-am străduit foarte tare să fie și în România și este – mulțumesc lui Dumnezeu – după un model american de tipul celor 12 pași, dar pentru dependență. Se vorbește despre ideea de trusted servants – slujitori de încredere. Și atunci, cumva, vedeți, dumneavoastră, nu-i suficient doar să te lași de droguri. Ce faci cu faptul că te minți și minți? Ce faci cu faptul… Eu de exemplu am rămas mult cu tendința, văzând portofelul omului la spate la metrou, ce fac?
Părintele Teologos: Iau sau nu iau? Da…
Laurențiu Zloteanu: Ceea ce nu prea e ok. Dar a trebuit să accept ca fiind un simplu gând, să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru gândul ăsta și să zic „nu-mi trebuie, nu-mi trebuie, mulțumesc, Doamne, dar nu-mi trebuie!” . Poate e greșit. Nu vreau să jignesc pe nimeni.
Părintele Teologos: Nu, nu…
Laurențiu Zloteanu: Este descoperirea unui Dumnezeu personal.
Părintele Teologos: Așa este. Personal Jesus, cum spunea cineva.
Laurențiu Zloteanu: Nu am puterea să studiez teologia, credeți-mă și pe mine, vă rog!
Părintele Teologos: Te cred. Te cred și chiar ești un slujitor de încredere.
Laurențiu Zloteanu: E foarte important asta – să te simți un membru productiv pentru societate.
Părintele Teologos: Așa este. Și acceptat în inima celorlalți.
Laurențiu Zloteanu: Asta nu e obligatoriu pentru că atâta timp cât ești sincer și tu îți faci treaba și cauți mereu să îți faci treaba mai bine nu pentru a obține mai mult, ci pentru pur și simplu pentru a face treaba mai bine…
Despre iubire și puterea exemplului
Părintele Teologos: Pentru a crește iubirea în univers.
Laurențiu Zloteanu: Da. Nici nu poți spune cât de iubitoare e forța Dumnezeului.
Părintele Teologos: Așa este.
Laurențiu Zloteanu: Nu o pot exprima.
Părintele Teologos: Da, pentru că El te validează și El îți dă în inima ta. Și asta este de fapt răsplata fiecăruia dintre noi: bucuria iubirii de inimile noastre.
Laurențiu Zloteanu: Da. Și al treilea lucru, ca practică, e niciodată să nu trec peste defectele de caracter, niciodată să nu trec peste defectele de caracter fără a nu le înțelege și a le împărtăși cu o altă persoană fie că este preot duhovnic, fie că este un membru, o persoană care a trecut tot prin consumul de droguri și are mult mai mulți ani de recuperare… Pentru că vedeți, ajută mult asta: să te întorci pe drumul ăsta, să te întorci către oameni care au reușit să iasă.
E o poveste: era un consumator în groapă și se tot chinuia să iasă de acolo și a venit un avocat, i-a aruncat niște bani, dar el a rămas tot în groapă. A venit familia au zis „să ne rugăm pentru tine”, nu știu ce, el a rămas tot în groapă și alte persoane… să nu mai fac acuma dezvoltare, nu vreau să supăr pe nimeni. Dar până la urmă a trecut un dependent în recuperare pe stradă, unul ca mine așa obosit de la muncă și s-a aruncat în groapă și ăsta l-a întrebat: „Păi, ce faci, Laurențiu, aicea? Că acum suntem amândoi aici.” „Stai, mă, liniștit că eu știu să ies, vino cu mine, hai de aici că nu e drumul lung”.
Părintele Teologos: Este esențială puterea exemplului. Este esențială.
Laurențiu Zloteanu: Da. Este pentru că pentru că pe persoana aia eu nu o pot minți. Nu o pot minți!
Părintele Teologos: Da, pentru că are experiența realității pe care tu o trăiești.
Laurențiu Zloteanu: Și nu vă puteți imagina cât de în oglindă, cât la indigo suntem noi persoanele astea. Nu vă puteți imagina. Este incredibil! Iar atunci când ai un grup de referință cu persoane care nutresc dorința… că de fapt, asta e foarte important important: important nu e să renunți sau să te lași, importantă e dorința. La început, mi-am dorit cinci minute să nu consum. Pe urmă, mi-am dorit o oră. De-asta am tatuat pe mână „doar pentru azi” pentru că doar pentru azi îmi doresc, eu nu pot să-mi fac planuri, părinte. Nu pot să-mi fac. Dumnezeu râde de planurile mele.
De ce cred tinerii că drogurile le oferă fericirea
Părintele Teologos: Așa este.
Omul întotdeauna este foarte fragil. Omul puternic este cel care are conștiința fragilității sale. Vreau să te întreb ceva pentru că vorbești de foarte multă durere. Sunt destui tineri, din păcate, care ei cred că consumul de droguri sau, mă rog, un anumit tip de viață ne oferă fericire. Cât e de adevărat lucrul ăsta?
Laurențiu Zloteanu: Luăm o persoană care nu consumă droguri. Se trezește dimineața și vede că nu mai are cafea în casă. Nu se simte bine, domnule, nu se simte bine până nu-și bea cafeaua. Cred că așa se întâmplă și aici: e confuzia asta între am nevoie de ceva, dar nevoia e scurtă că dacă omul ăla se trezește, trec 10 minute, 15 minute, nu am cafea, dar dacă ulterior își dă seama că întârzie la serviciu o lasă și cafeaua, lasă și tot și poate își va da seama la un moment dat ce bine că nu am băut azi sau nu știu ce.
Da, cred că timpurile sunt destul de agravate de gratificarea instant pe care o oferă un singur dispozitiv – telefonul mobil. Cred că de acolo…
Părintele Teologos: Da. De acolo provin multe, foarte multe.
Laurențiu Zloteanu: Una dintre rădăcinile cauzei de acolo este. Da.
Părintele Teologos: Pentru că omul dorește din ce în ce mai mult, din ce în ce mai mult și deja telefonul mobil este o formă de drog și atunci vrea să-și crească stimulii și ajunge până la urmă la…
Laurențiu Zloteanu: Da. Și în primul rând este presiunea grupului: ești prost pentru că nu o faci; noi suntem cool și șmecheri, iar tu ești un om de nimic. Iar asta e foarte dureros pentru un copil care oricum e suficient de fragil, dacă acasă nu are mediul în care… așa cum sunt, sunt bine. Părinții mei mă iubesc pentru ceea ce sunt și sunt bine, n-am nevoie de voi, voi faceți ce vreți, eu am drumul meu.
Părintele Teologos: Și am susținere pe drumul meu de la Dumnezeu și de la părinți.
Laurențiu Zloteanu: Absolut, absolut, indubitabil. Nu există altceva, nu există….
Perspectivă asupra viitorului
Părintele Teologos: Cum vezi viitorul?
Laurențiu Zloteanu: Viitorul cui? Al meu?
Părintele Teologos: Bine, și al tău, dar nu mă refeream la al tău. La consumul de droguri în România.
Laurențiu Zloteanu: Păi, viitorul e acum și lucrurile sunt foarte grave. Până acum o lună jumate, dacă aveai un copil minor consumator de droguri, România nu are, nu avea până acum o lună jumate, nu avea nici măcar un pat în toată țara pentru un copil minor ca să urmeze cura post-consum. Ceea ce e foarte îngrijorător. Iar acum o lună jumate, cu ajutorul spitalului Voila, nu mai știu, undeva cred că în Câmp… (Câmpina), județul Prahova, nu mai știu orașul în momentul ăsta, asociația Zi de bine. Au creat primul astfel de centru care oferă perioadă de post-cură pentru minorii din România.
Părintele Teologos: Să ajute Dumnezeu!
Laurențiu Zloteanu: Un alt lucru important de știut e că România, de exemplu, nu investește nici măcar 1 RON în problematica consumului de alcool. Pentru că în România, trebuie să ai voință ca să te lași. Și în România e o problemă cu alcoolul, de exemplu, care e cel mai consumat drog, din păcate, în momentul în care îți bați nevasta, îți pierzi slujba, pierzi controlul mașinii. Dar a o vedea ca o boală e încă o rezistență foarte grea. Cuvântul „boală” sperie. De-aia poate ar ajuta oamenii să o vadă ca pe o afecțiune.
Dependența de alcool este la fel de periculoasă
Părintele Teologos: Ca pe o boală și mai ales ca pe un drog pentru că la ora asta părinții în clipa în care care aud că se droghează copilul sar în sus, dar în clipa care aud că bea alcool – „e, nu contează”.
Laurențiu Zloteanu: Da, iar eu nu pot judeca deciziile legiuitorului pentru că îmi dau seama că uneori ne este frică de ceea ce nu cunoaștem și a cunoaște un lucru trebuie să cobori acolo. Cred că dumneavoastră sunteți exemplul viu în care dacă vrei să cunoști anumite taine, trebuie să cobori acolo. N-ai cum altfel.
Părintele Teologos: Trebuie să cobori și trebuie să ai experiența.
Laurențiu Zloteanu: Iar a coborî acolo, oamenii zic că nu știu ce am mai scos din confortul personal, dar e mai mult. E mai mult mai mult de zona de confort. E în primul rând vorba de de a ridica mâinile spre cer și a zice „sunt neputincios”. Ăsta e și primul pas de a renunța la consum. Admit că sunt neputincios în fața dependenței mele.
Părintele Teologos: Eu cred că biserica ar avea un rol principal aici.
Laurențiu Zloteanu: Ar avea un rol foarte important și ar putea juca un rol foarte foarte important. Da.
Părintele Teologos: Dar cred că trebuie o anumită asumare?
Laurențiu Zloteanu: Din partea cui?
Părintele Teologos: Din partea…, bine acum chiar mă gândeam la preoți, chiar mă gândeam la biserică adică părinții să facă totuși, socotesc acuma, nu pot să dau eu ordine părinților, Doamne ferește! Dar cred că ar ajuta foarte mult o mică… sigur, să nu coboare acolo… cu toate că maica Siluana chiar a coborât acolo. Dar cred că părinții dacă s-ar documenta puțin și ar încerca să vorbească puțin cu cei care au fost dependenți droguri, cred că ar face foarte bine în predicile lor.
Laurențiu Zloteanu: Sunt exemple vii. Sunt cei de la, dacă nu mă înșel, de la Centrul Oxigen. Există un centru de recuperare, sunt combinați cei care au probleme cu alcool cu cei care au probleme cu drogurile și sunt susținuți de Crucea Albastră, dacă nu mă înșel. E undeva la Sibiu, la Șura Mică.
Părintele Teologos: Da?
Laurențiu Zloteanu: La Șura Mică este un astfel de centru unde unde preoți au ales ca specializare și consilierea de asistență socială și atunci sunt deschiși să lucreze cu terapeuți sau cu oameni care… Vedeți, dumneavoastră, în primul rând când iei un fost consumator și-l dregi ca lumea, el îți devine un om foarte de nădejde pentru că persoana aia de-a lungul vieții a stat la copacul ăla, a stat 12 ore în ploaie ca să obțină un singur lucru. Deci vă dați seama ce poate să facă omul acela după ce renunță la consum?!
Părintele Teologos: Da, și mai ales cât de mult prețuiește el Raiul pentru că a cunoscut iadul.
Laurențiu Zloteanu: Asta nu mai spun.
Despre rolul artei și al artistului în societate
Părintele Teologos: Cred că într-adevăr cu puțin efort multe s-ar putea face. Mulțumesc tare mult! Și ultima întrebare: cum vezi viitorul artei? Ca să încheiem.
Laurențiu Zloteanu: În primul rând, cred că mi-ați spus o întrebare și mi-ați pus-o la fix pentru că sunt un pic diferit față de ceilalți tocmai pentru că sunt la margine, mai marginal așa de fire. Cred că ai o foarte mare responsabilitate indiferent de arta pe care o faci, ai foarte mare responsabilitate să nu jignești pe nimeni. Nu cred, să nu fie cu supărare pentru nimeni, dar eu nu cred în libertatea supremă de exprimare. Nu cred în a spune tot ce îmi trece prin cap în orice context, cu oricine indiferent ce fac. Cred că este important să poți aduce frumosul în viața oamenilor, să-i afectezi fără să-i tulburi.
Părintele Teologos: Să-i afectezi îmspre bine.
Laurențiu Zloteanu: Da. Să le luăm pe rând: cred că în muzică, artiștii care-s foarte cunoscuți în România ar trebui să fie cei mai responsabili, ar trebui să fie principalele modele. Nu să ajungi să faci reclamă pentru copii la tot felul de chestii, nu le dau numele, la tot felul de chestii… Deja ai suficient de mult, viața ți-a dăruit suficient de mult încât să…
Părintele Teologos: Să poți să te limitezi puțintel…
Laurențiu Zloteanu: Ai o mare responsabilitate. Am un prieten care face muzică și face în zona asta a Trap-ului, dacă știți Trap-ul.
Părintele Teologos: Știu, din păcate.
Laurențiu Zloteanu: Și el îmi explică mereu că Trap-ul din România, cum vorbesc tinerii, Trap-ul din România nu e ce trebuie pentru că el are niște frecvențe, are o energie și are anumite frecvențe care de fapt întunecă spiritul ascultătorului. Și el încearcă să folosească Trap-ul ca origine, ca stil muzical… Până la urmă Trap-ul este o modificare din sunete. Adică sunt niște sunete sacadate, dar fără a accentua acea energie. Adică nu știu dacă m-am făcut foarte clar înțeles…
Părintele Teologos: Eu cred că muzica exprimă și în general, arta exprimă angoasa oamenilor, ce au înțeles oamenii din căderea lor și cred că da, într-adevăr sunt anumiți artiști care vor să facă bine prin asta, dar odată, ce ai spus tu este faptul că oamenii nu au conștiința responsabilității lor și doi, oameni nu au imaginea clară a lui Hristos astfel încât să știe să-i ducă pe ascultătorii lor, pe spectatorii, pe consumatorii de artă, să-i ducă la Hristos. Cred că acolo e problema. Cred că artiștii trebuie să fie mai duhovnicești.
Laurențiu Zloteanu: Mai duhovnicești și dacă duhovnicești înseamnă responsabili pentru produsul lor.
Părintele Teologos: Evident, responsabili.
Laurențiu Zloteanu: Da, dar iarăși de-asta revin la ce am spus la început: ignorant. Nu știu cum să exprima asta.
Părintele Teologos: Cred că vrei să te separi de lume și asta este bine până la un anumit punct…
Laurențiu Zloteanu: Nu, nu cred că sunt artist în adevăratul sens al cuvântului. Cred că sunt un om care a dobândit un instrument pe care îl folosesc pentru că îmi face bine și simt că face bine și celor din jurul meu.
Părintele Teologos: Așa este.
Laurențiu Zloteanu: Artiști sunt cei care au studii în domeniul artei, care au studiu teoretic al artei…
Părintele Teologos: Nu neapărat.
Laurențiu Zloteanu: Care practică… Din punctul meu de vedere.
Părintele Teologos: Știu, știu.
Laurențiu Zloteanu: De-asta spuneam că doresc să mă limitez. Acuma îți poți crea un cont pe o platformă de social media, să treci „artist” acolo și să pui ce te doare capul și dacă la mulțime prinde, te-ai scos, dar vei avea doar 15 minute demonice de faimă și atâta tot.
Părintele Teologos: Da. Cred că totul depinde într-adevăr de validarea sau de la Dumnezeu sau de la demoni. Cred că asta este tot.
Mulțumim tare mult, Laurențiu!
Laurențiu Zloteanu: Eu vă mulțumesc!
Părintele Teologos: Dumnezeu să te binecuvânteze! A fost de mare folos și sper ca, cel puțin, tinerii să se fi folosit din mărturie, de fapt, că a fost o mărturie și o spovedanie publică a lui Laurențiu Zloteanu.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
3 Comment
De ce Dumnezeu nu ne vindecă de dependență dacă ne rugăm pt asta? Știu că și noi trebuie să facem ceva dar tocmai asta e adicția, noi nu mai putem face nimic și totuși de ce nu ne vindecăm atunci când ne rugăm la Dumnezeu să ne vindece? E uneori mai folositoare acea dependență pt smerirea noastră?
Tu te vindeci prin lupta,El te ajuta dacă i ceri.
Mi-a placut enorm de Laurentiu. Se simte, la cei carora Dumnezeu le iarta mult, autenticitatea si sinceritatea cu care povestesc si marturisesc pocainta si lupta lor si cum isi recunosc neputinta lor si in acelasi timp recunosc prezenta si ajutorul Bunului Dumnezeu in suferinta lor. Va multumim parinte Teologos pentru aceste marturii, pentru ca aduceti in lumina reflectoarelor oameni obisnuiti cu povesti uluitoate si demne de exemplu. Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa binecuvanteze pe toti cei care ajung la dumneavoastra, pe dumneavostra si toti cei care va urmaresc.