Egoismul și moartea – p. Pimen Vlad

Ascultați un cuvânt frumos despre egoism, despre puterea de a ierta și despre moarte.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Un cuvânt de folos transmis din România

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! După cum vedeți, nu sunt în Athos și tot am amânat filmarea. Am fost câteva zile mai răcit, am avut și câteva perfuzii. Dar părintele Theologos în fiecare zi mă întreba: „Faci o filmare? Faci o filmare? Că nu mai am. Vine joia viitoare!” Și zic: „Hai acuma, m-am reparat un pic, să spun că-s mai bine.” Chiar de-s obosit, că am avut o zi plină și astăzi, dar zic, hai măcar câteva minute să vă spun ceva acolo. Să-i trimit părintelui Theologos ca să posteze acolo, să fie și săptămâna asta, să n-o lăsăm fără.

Am mai văzut un lucru. Fiind prin țară, am întâlnit mulți tineri buni, tineri frumoși și mai schimbând o vorbă cu ei am văzut cât de mult se bucurau și spuneau că urmăresc cuvintele astea. Atunci am zis: „Hai măi, pentru copiii ăștia buni să încerc să mai spun ceva, câteva cuvinte acolo, nu știu, ce-o vrea Maica Domnului. Ea știe.” Nu m-am gândit dinainte, fiind și obosit. Abia acum am prins, așa spre apus de soare, un pic de timp. Am fost plecat undeva și zic hai să caut un loc mai retras, că știți că asta îmi place. Și am fugit, am căutat până am găsit aicea, pe malul apei, vedeți, un loc care cât de cât e mai fără oameni, ca să pot fi eu în libertatea mea, după cum îmi place mie, așa ca păsările cerului.

De la egoism pleacă răul

Ce să vă mai zic? Despre ce să vorbim? Uitați-vă, chiar recent, o doamnă așa un pic mai în vârstă, la orice caz peste 50 de ani, aproape 60, mi se plângea de un lucru. Că i-o murit tatăl și ne-a rugat, dacă putem, să-l pomenim. Nu mi-o dat ea amănunte, dar o prietenă de-a ei ne-o spus mai multe. Că se duce în fiecare zi la mormântul lui, plânge, vorbește cu el.

– Dar până acuma care a fost legătura între ei?

– Păi, știți….. din câte am înțeles, timp de câțiva ani nu-o mai vorbit cu tatăl ei, nu s-o dus să-l vadă. Au fost neînțelegeri între ei.

Și gândiți-vă, n-o vorbit cu el și am înțeles că a murit și nespovedit, neîmpărtășit. Ei accentuau că a murit fără lumânare. Eu le-am zis:

– Nu asta mă interesează, ci dacă a fost spovedit și împărtășit. Aceea are valoare, nu lumânarea. Că mulți mor în accidente, pe front, prin alte părți. Cine le mai aprinde lumânări? Important este cât a fost el de pregătit.

– O plecat nepregătit.

Și acum, ea se ducea în fiecare zi la mormânt, plângea acolo și vorbea cu el. Cum suntem noi, oamenii! Ani de zile nu s-o dus la el să-l vadă și acuma, când nu mai poate să comunice cu el, să-l vadă, să vorbească cu el, să-l întrebe ce are nevoie, acuma se duce și plânge la mormânt și-i vorbește! Și ce voiam să spun aici? De unde pornesc toate astea? De la egoism. Poate te-a nedreptățit cu ceva, poate ca și copil spui că uite, i-a dat unuia mai mult decât altuia, pe mine nu m-o iubit, m-o nedreptățit… Și ajungi să nu te mai duci, să nu-i mai vezi și la urmă pleacă și începe căința și te duci și vorbești la mormânt. Cu ce mai ajută lucrul ăsta?

Cel care se smerește primul, acela câștigă. Să nu amânăm împăcarea!

Dacă atunci când a fost nevoie în viață, n-ai putut depăși niște lucruri, n-ai putut depăși egoismul acela să te duci, nu contează ce-o făcut, pentru Dumnezeu iertăm totul și ne ducem! Vorbim, îl îmbrățișăm, că mâine poimâine pleacă și pleacă supărat unul pe altul și acela se duce să dea socoteală la Dumnezeu cum o lucrat. Iar cel care rămâne aici, pe pământ, trăiește cu conștiința permanent grea că uite „o plecat așa, nici n-am mai vorbit de ani de zile, nu ne-am cerut iertare unul de la altul.” Deci, cât de slabi suntem noi oamenii, cât de repede ne împiedicăm de lucrurile astea și egoismul (că nu e altceva, e doar egoism) nu ne lasă. „Dar de ce să mă duc eu? N-are decât să vie el. Să-mi ceară iertare, doar n-o să-i cer eu!” Și uite așa pleacă unul și rămâne celălalt și se chinuiesc amândoi.

Cel care se smerește primul, acela câștigă, să știți. Nu contează, chiar de ți-o greșit celălalt și tu n-ai greșit, du-te acolo, cere-ți iertare că nu se întâmplă nimic, îmbrățișează-l pe celălalt pentru că viața-i scurtă și nu știm ce ne așteaptă în ziua următoare. Nu-i a noastră, dragilor, toate sunt în mâna lui Dumnezeu. Nu vedeți? Ne naștem pe rând, dar moartea ne ia pe sărite. Nu știm la care vine, ia unu în vârstă, unul copil, unul din mijloc, permanent merge așa. Știu eu dacă nu-i mâine plecarea mea? Sau a voastră, cei care mă ascultați? Nu știm. Oricând poate fi. Ia gândiți-vă un pic acuma, când auziți cuvintele astea, gândiți-vă un pic și uitați-vă roată, cu cine sunteți certați? Cine v-o nedreptățit? Și la care aveți nemulțumiri? Ia căutați de vă împăcați azi, nu mâine, că nu se știe.

Sunt telefoane acum, sunați repede și căutați o cale de împăcare sau duceți-vă până acolo, nu amânați! Cine vă garantează că ajungeți mâine? Sau cine îmi garantează mie că ajung mâine? Sunt în mâna lui Dumnezeu și când zice Dumnezeu gata, e gata! Și plecăm și nu știm cum plecăm: pregătiți, nepregătiți. Da, dragilor? Pentru că viața-i tare scurtă.

Să avem dragoste între noi

Și alt lucru. Chiar auzeam zilele trecute, la Evanghelia care s-a citit, dacă nu mă înșel, chiar de Sfântul Pantelimon, și printre altele spunea acolo: „Prin aceasta veți cunoaște că sunteți ucenici ai mei, dacă veți avea dragoste între voi.” Ați auzit ce spune Mântuitorul? Dacă vom avea dragoste între noi, prin asta se cunoaște că suntem ucenici ai lui! Dragostea asta de care atâta se vorbește, dragostea, ce înseamnă dragostea? E dragostea aia care nu caută ale sale, care nu ține minte răul, care nu urăște, care nu pizmuiește, dragostea aia frumoasă, nu dragostea egoistă, dragostea aia frumoasă, care nu caută ale sale, care întotdeauna doar oferă, doar se bucură de bucuria celuilalt și se întristează de durerea celuilalt.

Asta-i dragostea și prin asta ne cunoaștem că suntem ucenici ai Mântuitorului, dacă avem dragoste între noi. Dacă n-avem… îi opusul. Intervine egoismul, ura și atunci ce facem? Ajungem să ne urâm din ce în ce mai mult, să ne facem rău mai mult. Să încercăm să plecăm din viața asta lăsând în urma noastră, cum se spune, o dâră de flori, să știm că am încercat și nu urâm pe nimeni, să nu facem rău la nimeni și plecăm frumos! Sau lăsăm în urma noastră ură, blesteme și alte lucruri. Să avem grijă, dragii mei. Da? Să avem mare grijă, pentru că așa cum am spus, viața-i scurtă, de plecat tot plecăm și ne trezim că nu luăm nimic dincolo cu noi. Nimic nu luăm, dragilor, toate rămân aici, oricât am aduna, oricât am strânge.

Să ne pregătim din timp pentru veșnicie

Ia uitați-vă, s-or descoperit diferite morminte de regi, de împărați… oase goale, da? Chiar dacă erau îmbrăcate în aur, tot oase goale erau. Morminte ale săracilor, ale celor care n-au avut pe nimeni, ale celor abandonați și cine știe pe unde îngropați… tot oase goale, nici o diferență. Prin asta se vede că nu luăm dincolo. Trupul ăsta, care se duce în pământ, îl mănâncă viermii și rămân oasele acelea goale. Doar sufletul, suflarea lui Dumnezeu, care se întoarce din nou la Dumnezeu, dă răspuns pentru cum o lucrat în viața asta.

Că viața asta pentru asta ni s-o dat. Să ne pregătim pentru veșnicie și să știți că iadul n-o fost făcut pentru noi, dragilor. O fost făcut pentru diavoli, când au căzut din cer. Ați înțeles? Pentru noi a fost făcut Raiul, Dumnezeu acolo ne vrea, în Rai! Dar dacă noi nu facem faptele lui Dumnezeu, ne ducem dincolo, pentru că Dumnezeu nu găsește nimic la noi prin care să-i fi slujit Lui. Ați înțeles, dragilor? Și atunci îmi spune: „Îmi pare rău dar nu mi-ai slujit Mie. Du-te la cel căruia i-ai slujit!” Și atunci, unde ne ducem? Cum spune acolo: sau la Dumnezeu sau la Mamona, deci la diavol, și ne duce unde-i locul lui, în iad.

Să nu ne facem idoli din oameni, toți suntem supuși greșelii

De multe ori suntem cu intenția asta de a judeca, cum vedem pe unul c-o făcut o mică greșeală: „Dar uite ce-o făcut. Ce credeam eu despre el. Uite ce om era și uite ce-o făcut. Gata! Nu mai vreau să aud de el.” Foarte repede ne împiedicăm cu toții de lucrul ăsta. Uneori ne facem câte o impresie de cineva: „Domnule, ăsta-i om sfânt.” Îl punem pe un postament și ni-l fixăm de model cum vrem noi, facem o statuie din aia perfectă. Dar acela-i om și el, cu neputință, cum sunt și eu, și alții, suntem oameni. Dar omul acela n-o spus – la fel cum v-am zis și eu de atâtea ori, eu n-am spus că-s perfect, n-am spus că n-am greșeli, că n-am păcate… Nu! Sunt om.

De-asta, de multe ori am mai atras și eu atenția, nu mai veniți în Athos pentru mine sau pentru alt părinte, veniți pentru Maica Domnului, că noi suntem oameni. Dacă îți faci un fel de idol din om, tu ți-l faci după un model în capul tău și aștepți ca el să fie perfect și vezi că-i om. Și când vezi că nu este cum ți-ai făcut tu modelul în cap, te smintești și spui: „Vai, dar ce m-am așteptat eu ca ăsta să fie sfânt, să fie înger și uite ce face!”. Dar el nu ți-o spus că este așa. El ți-o spus că-i om și el, are greșelile lui. Eu întâlnesc oameni, discut cu ei și-mi spun și ei neputințele și greutățile lor.

– Măi, stați liniștiți că și eu mă lupt cu mine, cu gândurile mele, cu luptele mele, trag de mine.

– Nu, părinte, sfinția ta… ești sfânt. Lasă-mă că știu eu, ești înger.

– Măi, oameni buni! Nu mai spuneți lucrul ăsta, sunt om ca toți oamenii.

– Nu, nu, nu.

Și sfinților mari le îngăduia Dumnezeu câte o cădere pentru a se smeri

Cel mai tare mi-e frică de oamenii ăștia care mă pun pe un postament și mă consideră sfânt. Ăștia, la o mică abatere, la o neatenție… „Gata, m-am lămurit, lasă c-am văzut eu, ce credeam eu…” Aici e cea mai mare greșeală. Nu! Toți greșim. Vrând, nevrând, avem slăbiciuni, ne luptăm cu ele, tragem de noi, dar toți greșim, asta trebuie să înțelegeți, nu contează. Până și sfinților mari le îngăduia Dumnezeu pentru smerenie câte o cădere. Mulți se sminteau. „Cum? Ăla care-i sfânt…!?” Știe Dumnezeu de ce îngăduie pentru fiecare.

Dacă la Sfântul Apostol Pavel, care a fost răpit până la al Treilea Cer, spune că i-o lăsat Dumnezeu o neputință, un ghimpe în trup pentru care s-o rugat de trei ori: „Doamne, ridică de la mine lucrul ăsta că nu mai pot să-l duc.” Și i-o zis: „Îți ajunge harul Meu.” De ce? Ca să-l ție în smerenie. El ajunsese în răpiri, descoperiri și ca nu cumva mintea lui să se înalțe, avea o slăbiciune care îl trăgea în jos și-l ținea în smerenie. Și i-o spus Dumnezeu: „Îți ajunge harul Meu.” Da. Și sfinții îngăduia Dumnezeu să aibă o slăbiciune, să aibă o neputință ca să se smerească tot timpul în fața lui Dumnezeu: „Uite ce zice lumea de mine, că sunt sfânt și uite eu nu-s în stare să depășesc lucrul ăsta, mă împiedic de asta…”

Să nu idolatrizăm pentru că ne putem sminti 

De asta vă spun: nu vă mai faceți idoli din oameni, indiferent cât de buni or fi, pentru că sunt oameni și greșesc și atunci vă smintiți. Nu! Gândiți-vă că și ei sunt oameni, luați cuvântul pe care vi-l spun cu drag, folosiți-vă, dar așteptați-vă și de la ei să mai facă și greșeli, ca să nu se întâmple ca la Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, când i-au strigat osanale și după trei zile aceiași oameni strigau ”Răstignește-L!”. Să fim cu mare atenție pentru că ajungem să judecăm: ne facem o idee despre un om, după aia nu corespunde așteptării noastre și începem să-l judecăm, ne smintim de el, suntem nemulțumiți ”Uite cum îi omul acela!”. Omul ăla este ca mai înainte, trage de el, se luptă, merge înainte, dar tu rămâi smintit pentru că mintea ta se aștepta la cu totul altceva, ți-ai format o idee și nu-i bine lucrul ăsta.

Amintiți-vă că toți sunt oameni și toți au neputințe, dar toți vor să se mântuiască și atunci trag de ei, se luptă, merg înainte, se împiedică, cad, se ridică și nădăjduiesc la Dumnezeu. Nu cedează la lupte pentru că Dumnezeu nu ne vrea drepți, ne vrea smeriți. De aceea, dacă i se pare Lui, oricât de buni am fi, că ne înălțăm un pic, ne îngăduie ceva, o cădere, o smerenie, ceva, ca să nu ne înălțăm cu mintea că ceea ce facem e realizarea noastră, când de fapt totul e cu harul lui Dumnezeu și cu bunătatea Lui.

Să nu judecăm

De asta, să ne lăsăm în mâna lui Dumnezeu întotdeauna, că El le știe mai bine. Să nu judecăm, dragilor, pentru că judecata nu-i a noastră, ci a lui Dumnezeu. Unde putem să ne folosim, să ne folosim, unde nu, să trecem mai departe, dar fără să aruncăm cu noroi, fără să judecăm pentru că atunci ne adunăm osândă. Am observat un lucru: lucrurile pentru care am judecat în viața mea pe alții, mai apoi le-am făcut și eu, ca să-mi arate Dumnezeu că nu înțeleg lupta celuilalt: de ce a căzut acela, de ce a trecut prin întâmplarea aceea. De aceea nu-i dreptul meu să judec niciodată.

Ați înțeles, dragilor? Vedeți!? Viața e scurtă, e frumoasă, să știți. Are și greutăți, uneori ne îngenunchează cu atâtea greutăți. Dar viața e frumoasă dacă o primim cu drag, așa cum vine ea. Să o primim așa, cum ne-o dă Dumnezeu și să ne luptăm să mergem mai departe și mai ales să nu cârtim niciodată împotriva lui Dumnezeu: ”De ce ne-a dat crucea asta, de ce ne-a îngăduit necazul ăsta, boala asta, suferința asta sau plecarea unui copil?”. Știe El de ce, nu suntem noi în măsură să îl judecăm pe Dumnezeu, pentru că El știe de ce le îngăduie pe toate.

Dumnezeu ne vrea pe toți mântuiți

Chiar dacă e un copil bolnav în familie, se supără părinții, dar nu știu că poate prin copilul acela își dobândesc ei mântuirea făcând răbdare cu el. Poate viața lor ar fi luat-o cu totul pe altă cale, care ducea departe de Dumnezeu. Deci El are o rânduială în toate. Să știți că Dumnezeu ne iubește atât de mult, cât nu ne putem noi iubi. Dragostea lui Dumnezeu e nemăsurată și tot ce face pentru noi, face din dragoste pentru că ne vrea acolo, lângă El, să fim veșnic cu El, să ne bucurăm de El. Ați înțeles, dragilor?

De aceea încearcă toate căile ca să ne aducă aproape de El și uneori (exact ca mama) mai folosește bățul să ne îndrepte și să ne dea de înțeles că nu suntem bine, că greșim, că facem lucruri care nu trebuie, care ne îndepărtează de El și ne dă o suferință. De asta, nu trebuie să cârtim împotriva lui Dumnezeu pentru că pierdem, pierdem tot harul ăsta pe care l-am câștiga prin răbdarea în boală, în suferință, necaz, sau poate chiar pierderea unui copil. Sau dacă tu, tânăr fiind sau copil, poate ai anumite neputințe, nu te poți încadra la școală cum trebuie, dar nu trebuie să deznădăjduiești, trebuie să te încrezi lui Dumnezeu și Maicii Domnului.

Câștigă cel care e smerit și cel care are puterea să se roage pentru ceilalți

Când pleci de acasă, spune: „Doamne, ajută! Maica Domnului ajută-mă, uite mă duc la școală, sunt copil și râd alții de mine sau mă defăimă, că nu învăț atât de bine. Te rog, ai grijă de mine, ajută-mă, luminează-mă să pot și eu învăța cât de cât. Ajută-mă să nu fac rău la ceilalți sau să pot răbda dacă mă defaimă ceilalți!”. Totdeauna plecați cu gândul bun și cu rugăciunea, fără ură. Cu dragoste și gândul bun, biruiți. Nu biruiește cel care-și umflă mușchii și e tare la școală. Nu! Ci cel care poate să rabde toate astea cu seninătate, fără să-i urască pe cei care își bat joc de el sau încearcă să-l tragă în diferite anturaje. Câștigă cel care e smerit și cel care are puterea să se roage pentru el și pentru ceilalți.

Da, copiilor, faceți lucrul ăsta: rugați-vă pentru cei care vă defaimă, vă fac rău și o să vedeți cât o să aveți de câștigat. O să vedeți cum lucrează Dumnezeu și se întorc toate în favoarea voastră. Mereu cu dragoste, niciodată cu ură, niciodată cu răzbunare și are grijă Dumnezeu. N-aveți cum să fiți toți de nota 10 pentru că fiecare a primit de la Dumnezeu pe măsura lui: un talant, trei, cinci, zece, știe Dumnezeu. Dar are grijă Dumnezeu, chiar dacă n-o să fii tu premiant, să-ți găsești o meserie care să-ți placă, care să te bucure, care să te odihnească și să fii de folos celor din jur, să ai pe cineva alături, să te căsătorești, să ai copii, să duci o viață frumoasă, în dragoste, cu toate ale ei.

Fără dragoste, nu ne mântuim

Se zice că mâncarea nu-i bună dacă nu are sare, piper și de toate în ea. Așa e și viața noastră: Dumnezeu ne-o colorează pentru că altfel ar deveni monotonă. De asta ne-o colorează printr-un necaz, după aceea o bucurie, soare, furtună, ploaie și iarăși soare. Așa viața devine frumoasă, este ca o surpriză zi de zi prin care Dumnezeu ne face o vizită.

Da, dragilor! Să fim cu mare grijă și să fim buni. Asta rămâne, așa cum am spus la început: ”Prin aceasta vor cunoaște că sunteți ucenici ai Mei, dacă veți avea dragoste între voi.” Ați înțeles? Dragostea este esența, celelalte virtuți se învârt în jurul ei, sunt un fel de roade ale dragostei. Dragostea este baza, fără dragoste, să ne fie clar, nu ne mântuim. Dumnezeu este dragoste și atunci fără dragoste nu ne mântuim. Deci ea trebuie să fie baza. ”Dragostea îndelung rabdă, dragostea nu caută ale sale, nu ține minte rău, nu pizmuiește, nu urăște, dragostea nu cade niciodată.”

Ați înțeles, fraților, cât e de frumoasă dragostea? Dar, dragostea smerită, nu cea egoistă. Dragostea care oferă, care e atentă să nu jignească, să nu supere, care se jertfește pentru celălalt. Nu-i ușor, dar gândește-te cum este atunci când reușești să biruiești: să te jignească cineva, să-ți facă rău și tu să nu-i răspunzi la fel, ci să te rogi pentru el și dacă poți, să-i zâmbești. O să vezi seara, când te duci acasă, cu toată durerea aia sufletească, să vezi cât de frumos merge rugăciunea când știi că tu n-ai răspuns cu rău, i-ai răspuns cu un zâmbet, cu rugăciune în inima ta pentru el. Să vezi câtă pace și liniște vine atunci, iar celălalt se duce și nu poate dormi noaptea pentru ceea ce a făcut.

Să cerem ajutorul lui Dumnezeu și Maicii Domnului, permanent

Ați înțeles, dragilor? Încercați să vă faceți viața frumoasă aducând dragostea, smerenia, bunătatea îndelungă și răbdarea în viața voastră. De asta avem nevoie toți: de a ne răbda, indiferent cât de sucit e cel de lângă noi, de a fi bun, pentru că și Dumnezeu e bun și milostiv. Deci să încercăm și noi să fim la fel, în limita în care putem. Când nu mai putem, să strigăm la Dumnezeu, la Maica Domnului, să ne ajute, că fără Ei nu putem nimic. Să strigăm mereu ”Ajută-mă, Maica Domnului, ajută-mă, mă las în grija Ta. Ești mama mea, ajută-mă să depășesc. Vezi că-s slab, vezi că mă biruiește patima asta, vezi că mă supăr, vezi că nu pot scăpa de asta”. Sunt în lumea asta, atâtea patimi care ne urmăresc să ne prindă.

Și o să vedeți, dacă luptăm și reușim câte un pic să urcăm câte o treaptă, o să vedeți cum vine liniștea interioară, ca o satisfacție: ”Măi, am încercat și eu ceva. Uite că s-a putut să renunț la ceva care mă despărțea de Dumnezeu, uite că am reușit și am mai făcut un pas înainte!”. Așa ne apropiem de Dumnezeu, pentru că nu știm când plecăm și atunci când se întâmplă, să vedeți cu ce pace și liniște plecăm, dacă ne prinde moartea înaintând așa, în genunchi, pe burtă, trăgând de noi, dar urcând la deal spre Dumnezeu. Atunci doar întindem brațele și Dumnezeu ne va lua la El.

Ați înțeles, dragilor? Vedeți că sunt în țară cu treburi și o să mai fac câte-o filmare. Nu-i nevoie să alergați să mă căutați. Dacă vedeți unde e filmarea, nu mergeți în locul acela, pentru că întotdeauna filmarea apare după ce eu sunt plecat de acolo, deci nu mă mai găsiți acolo. Eu o să încerc câte o filmare, bucurați-vă de ceea ce îngăduie Maica Domnului să vă mai spun. Nu mai pot nici eu. O grămadă de oameni îmi zice: ”Părinte, putem să ne întâlnim? Putem să stăm de vorbă?”. Nu mai pot nici eu, chiar am fost acum câteva zile răcit bine, cu perfuzii, cu frisoane, cu de toate. Abia mi-am revenit un pic și nu mai pot nici eu, am ajuns la oboseală și de asta încerc să vă mai transmit în felul ăsta câte ceva.

Da, dragilor? Să vă ajute Bunul Dumnezeu și Maica Domnului și să ne aibă totdeauna în pază!

Doamne ajută!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!