
De la tristețe la bucurie – p. Varnava Iankou
25 martie 2025
Cum devenim monahi – p. Teologos
25 martie 2025Cu toate că într-o postare anterioară medicii Sanctității sale au estimat că Papa mai are doar două zile de trăit, Dumnezeu i-a mai dat zile pentru pocăință. Aceasta este o veste foarte bună pentru că orice om are nevoie de pocăință pentru a se mântui și este îmbucurător când vedem că Dumnezeu lasă pe cineva în această viață, semn că omul respectiv poate să devină mai bun.
Să avem grijă să nu contestăm decizia lui Dumnezeu din varii motive pentru că nu suntem noi mai deștepți ca Domnul și nu știm ce efecte secundare ar fi avut un alt curs al lucrurilor. Știm că Dumnezeu este Tată iubitor și așa cum face este cel mai bine pentru noi.
O altă veste bună pentru ortodoxie – chiar dacă neapărat trebuie să fim compătimitori pentru starea sănătății Sanctității sale – este faptul că Papa va trebui să stea două luni în apartamentele sale pentru a se reface, și din această cauză nu va participa la plănuita sărbătorire a Paștelui dimpreună cu ortodocșii.
Acest fapt aduce o umbră asupra acestui eveniment, umbră pe care o socotim binevenită și îi mulțumim lui Dumnezeu că a îngăduit lucrurile astfel. Desigur că este de apreciat faptul că se dorește ca sărbătorirea comună să se facă de acum încolo după calendarul ortodox – lucru care înseamnă o validare a ortodoxiei – însă, din păcate, trebuie să ținem seama de anumite curente de gândire foarte prevalente și foarte periculoase în catolicism care, în pofida marilor greșeli și erezii de care au suferit și suferă, consideră catolicismul ca „biserica mamă” din care s-au desprins toate celelalte „congregații minuscule” și este de datoria catolicilor să facă acțiuni de a-i aduce pe toți (iarăși) sub stăpânirea lor. Desigur că acest lucru este inacceptabil și asta nu datorită iubirii ortodocșilor de stăpânire – să nu fie! – ci datorită faptului că romano-catolicismul este o erezie, chiar dacă se fac pași în alte cercuri pentru a eradica acest flagel.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să fim duhovnicești, rugători, uniți și cu nădejde, pregătiți din punct de vedere duhovnicesc pentru viitorul care ne așteaptă!
Mai jos aveți un video de la prima apariție publică a Papei în care, din păcate, se vede starea precară a sănătății sale.
— TheTexasOne (@TexasRepublic71) March 24, 2025
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

19 Comment
Abdolut sicara de ce fel de atitudine poate avea un crestin fata de alt crestin aflat in suferinta, mai ales in postul Sf Pasti….
Da, e un adevarat flagel al „urii” si „intolerantei”. Acum cu epoca moderna plina de „lumina” si „intelepciune” chiar daca Ortodocsii astia sunt in continuare niste fanatici s-au mai cizelat, da sa vedeti ce urat vorbeau cu alti „frati crestini” in trecut. Ia uitati aici ce urat vorbeste Sf Policarp al Smirnei, ucenic direct al Sf Ioan Teologul cel ce si-a pus capul pe pieptul Domnului Iubirii:
‘Tot în calitate de episcop a mers la Roma, însoţit de Sfântul Irineu, care îi era învăţăcel. Este notabilă în acest sens întâlnirea sa cu Papa Anicet pentru lămurirea datei pascale. Deşi nu au ajuns la nici un consens, „cei doi episcopi s-au despărţit în relaţii bune, hotărând ca fiecare Biserică locală să-şi păstreze tradiţia, pentru a nu sfâşia unitatea Bisericii lui Hristos”.
În contextul aceleiaşi vizite, Sfântul Irineu de Lyon face mărturia unei întâlniri dintre venerabilul Episcop al Smirnei şi ereticul gnostic Marcion. Cel din urmă, plin de duhul mândriei, l-ar fi întrebat cu superioritate dacă îl recunoaşte. La această întrebare, Sfântul Policarp i-ar fi răspuns: „Desigur, îl recunosc pe primul născut al Satanei”. Întors la Smirna, Sfântul Părinte a fost pus în lanţuri şi refuzând să se lepede de credinţa creştină a fost supus la multe chinuri. În acea vreme, Biserica suferea groaznic sub persecuţiile lui Antonin Pius. După nenumărate suferinţe, sfântul a fost ars de viu în ziua de 23 februarie 155/156 (Remus Rus, Dicţionar Enciclopedic, Bucureşti, 2003, p. 709).’
Io, zic ca bine i-a facut Antonin pentru atat intoleranta si lipsa de iubire crestina de care a dat dovada acest fanatic. Noroc cu noi astia plini de iubire din modernitate ca daca continua Biserica in stilul Sf Policarp , nu stiu unde ajungeam… [evidente e o postare ironica dar legea lui Poe nu iarta]
https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/sfantul-ierarh-policarp-episcopul-mucenic-al-smirnei-160759.html
Daca erau toti ca tine, venea demult sfarsitul lumii, Biserica Crestin-Ortodoxa a lui Hristos era inghitita de erezii. Crezi tu ca falsa iubire a ecumenismului ajuta cu ceva in afara de faptul ca aduce bucurie demonilor ? Nimeni nu uraste pe ceilalti „frati crestini” dar mincinoasa iubire nu aduce nimic bun. Nu stiu daca tu ai aflat ce a spus uriasul in sfintenie, Sf. Iosif Isihastul si anume faptul ca numai atunci cand ajungi la desavarsire poti sa il iubesti pe aproapele ca pe tine insuti. Sf. Ignatie Briancianinov a spus ca esenta oricarei erezii este hulirea lui Dumnezeu. Dar de Sfintii Mucenici crestin-ortodocsi martirizati de „fratii” catolici ai auzit ? Iti dau o veste buna : Dupa vremurile foarte grele care vin, va fi o renastere din nou a lumii intru Hristos si un apostolat ortodox pe intreg pamantul.
Eu cred că dacă ai fi citit mai cu atenție ce scrie fratele, ai fi văzut ironia din postarea sa.
Am greșit că ne-am bucurat că mai trăiește? Trebuia să-i dorim moartea? Sper că nu doriți de dragul unei false „iubiri” să primim erezii pierzătoare de suflet în veșnicie…
*socata
Socată cu lămâie?
Rau articol parinte. Rautate de la inceput pana la sfarsit. Fiecare curent religios in parte prin adeptii sai are impresia ca este superior si cel mai adevarat. Isus Hristos marele invatator a fost in slujba oamenilor. Dupa el religia a fost interpretata si reinterpretata, ajustata pentru diverse interese. Nu m-ai bagati zazaniei intre catolici si ortodocsi.Domnul sa va lumineze!
Domnul a zis: „Cu judecata cu care judeci cu aceea vei fi judecat!”. Deci răutatea este în inima dvs. și nu în articol. Nu băgăm zâzanie ci suntem credincioși învățăturii Bisericii pe care arătat este că dvs. nu o cunoașteți după cum nu cunoașteți nici măcar să scrieți. Iisus se scrie cu doi de „i”.
Multumim pentru articol.Tocmai am pomenit. Parinte, cred ca e un bug aici: https://www.chilieathonita.ro/tabel-pentru-pomelnice/- Am incercat diferite browser-uri, the table does not render.
*fara minusul ala de la sfarsit
Mulțumim! L-am scos din meniu. Nu se merită să fie acolo.
Io, vorba intolerantului de mai sus, cand il vad pe Papa, am impresia ca sunt la sinagoga, doar culoarea difera la tichie! Da’ nu fuserati si dvs. „m-ai” (sic!) intai nitel la scoala primara? Era bine, inainte de a scrie pe acest site. Doamne, ajuta!
Sa înțeleg ca sărbătorirea în unitate a Sfintelor Paști e ceva rău? De ce oare? Nu asa ar fi bine sa fim in unitate? Pana la urma diferente majore între cele doua culte țin mai mult de tradițiile locale care s-au diferențiat cu mult înainte de 1054. Cu tot cu aceste diferențe, noi am putea fi una, în duhul iubirii Domnului nostru Iisus Hristos. Știm bine ca încă de la Sf Apostoli au apărut anumite discutii pe unele aspecte din credinta noastra, dar punctul central care este iubirea a rămas același în înțelesul tuturor. Dacă ortodocșii si catolicii s-ar apropia sigur protestanții ar scădea foarte mult. Duhul iubirii lui Hristos sa ne lumineze pe toți.
Ar fi bine să fim în unitate însă ereziile din catolicism sunt distrugătoare – nu este vorba de tradiții locale. Nu putem să fim una cu cei care promovează lucruri de la „Filioque” până la binecuvântările căsătoriilor homosexuale: https://www.nationalul.ro/2023/12/18/hotarare-istorica-a-papei-francisc-preotii-catolici-autorizati-sa-oficieze-binecuvantari-pentru-cuplurile-de-acelasi-sex/ sau binecuvântarea idololatriei/idolilor sexuali: https://veritas-vincit-international.org/2019/12/12/pope-blesses-pachamama/ . Iubirea promovată de catolicism NU este aceeași cu iubirea din ortodoxie.
Parinte am si eu o intrebare.
Spuneati o data ca Dumnezeu ia omul pe lumea celalata doar cand e el omul la nivelul maxim de mantuire.
Dar atunci cum sa inteleg, bunicul meu de cand a ajuns mare a trait rau..toata ziua injura, bea, jigneste zice si de morti..etc..
Si vad ca a fost saptamana trecuta la spital..am aflat ca are cancer la rinichi, muschi, ficatul e distrus, la creier…si nu simte nici o durere.
Dupa ce ca operatia a durat in loc de 3 ore 7 si am crezut ca la cei 83 de ani ai lui si cu alte probleme de sanatate o sa moara.
Ne am strans familia si ne am rugat in timpul operatiiei sa ii dea Dumnezeu timp de pocainta.
Si s a trezit, nu stiu ce s a intamplat la 2 zile dupa operatie..doar in pat statea nu se putea misca era rau, la spital isi ceruse iertare de la toata lumea.cq pe bunica o suparare toata viata.
Ne am mirat ..a venit apoi acasă era fericit..si la 1 ora a inceput cu injuraturile cu dracuielile fin orice lucru nu ii convenea cerea băutura..si uite ca acum mai are 3 4 luni de trait si nu poate sta fara băutură fara sa injure de toti sfintii si sa faca scandal in casa.
De ce nu l a luat Dumnezeu cand era copil pt ca acum daca moare se duce in iad?
Zici ca este posedat de demon parinte, din orice tipa si injura si judeca mult rau si barfeste.
Zici ca e demomizat
Noi ce putem face mai mult?
Sa ii facem spovedania generala?
Altceva?
Saracul daca auziti cum injura pe bunica si ce urat vorbeste si din orice tipa si nu ii convine, plus ca e foarte manios si bârfește rau si a zis ca nu poate ierta anumite lucruri niciodata..si la toti avem o retinere sa intran la el in casa..nu stiu de ce simtim asta cu toata ca e bolnav dar nu ne vine.
Din sculare in culcare face mare scandal si fara băutură nu poate sta..
Din cauza lui bunica a fost nevoie.sa avorteze copilul care il aveau pe motivul ca nu are el bani de crescut decat un copil si multe altele.
Nu stiu ce sa facem..dar nu vad bine nimic ce tine de el.
Intrii in camera si incepe sa urle..
Poate ar trebui să mai faceți rugăciuni pentru el, voi familia, cu aceeași intensitate ca și atunci.
(O părere)
Sarut mana, Parinte. Binecuvantati si iertati! Ce Sfant Parinte spunea ca trebuie sa plangem pacatele lumii ca propriile pacate? Corectati-ma daca nu am scris cum trebuie. Sunt impotriva ereziilor de orice fel si sunt de acord cu ce spunea Parintele Rafail Noica despre Catolicism = „insumarea tuturor ereziilor in una care vine de pe linia lui Cain”. Faptul ca acest om(papa) care este inca in viata este la fel cu orice alt on(eretic sau nu) care este in viata si caruia Bunul Dumnezeu i-A mai daruit inca o zi pentru a se pocai(metanoia) iar aici sunt inclus si eu(botezat Ortodox de la 3 zile dupa nastere pentru ca mamei i s-a spus ca nu o sa mai apuc inca o zi). Daca Ortodocsii fac efort sa isi cunoasca Credinta si sa o aplice pe Calea spre mantuire atunci dau Slavad Domnului si Maicii Domului pentru inca o zi daruita lor si….”Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma” face sens pentru ca in „miluieste-MA” ii include pe toti(inclusiv pe eretici). Cateodata unii dintre Ortodocsi(va rog sa va rugati si pentru mine) au nevoie inca de hrana moale pentru ca desi sunt la o varsta fizica inaintata sunt copii spiritual si isi ranesc gingiile!